XVIII Vs XXI Partea a II a

Deci, am pus si partea a doua , si... va fi si o parte a treia ( si poate si a patra , sper eu :D , dar vom vedea )
Deci, cititi si spuneti-mi parerea voastra :)

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Secolul XVIII

-         Nu pot sa cred! Maine ma marit! Canta Issabella valsand de una singura prin camera ei.

-         Domnisoar...aaa...doamna? spuse servitoarea bagandu-si capul pe usa sfioasa.

-         Ce vrei? Striga Issabella nervoasa. Nu vezi ca am treaba?

-         Ma scuzati, dar tatal dumneavoastra mi-a spus sa va anunt ca intr-o ora va ajunge logodnicul dumneavoastra, spuse servitoarea.

-         O ora? Ai innebunit? Si ce mai stai acolo? Ajuta-ma sa ma pregatesc ! striga Issabella agitandu-se.

-         Da, domnisoara.

Dupa ce Edward Masen sosi la conacul Swan, Bella era gata aranjata pentru a-si primi viitorul sot. Dupa ce Edward si Charles vorbira ca intre barbati, tatal Issabellei decreta ca ar fi mai bine sa-i lase singuri pe viitorii soti.

-         Si , deci, nu sunteti emotionat pentru ziua de maine? Intreba Issabella fericita, stand sprijinita de marjinea malustradei de la terasa, si uitandu-se la logodnicul ei.

-         Nu prea, raspunse Edward rece, sprijinindu-si coatele de marginea balustradei si privind cerul instelat.

-         Ce? Intreba Issabella furioasa.

-         Adevarul este ca nu va fi nici o nunta, spuse Edward, inca privind in zare.

-         Asta s-o crezi tu! I-o tranti fata. Papa te va face sa platesti daca ma lasi balta tocmai in ziua nuntii mele. Vei ajunge de rasul societatii, si crede-ma cand iti spun ca papa te poate distruge, spuse Issabella rautacioasa.

-         Nu-mi pasa. Eu nu te iubesc! Replica acesta. Nu ma poate obliga nimeni. Iar tatal meu nu are decat sa ma dezmosteneasca. Eu nu ma voi casatori cu tine! Acum va rog sa ma scuzati , ii spuse raspicat fetei si se intoarse brusc pe calcaie si pleca.

Issabella ramase stana de piatra, ca apoi o lacrima sa-i curga pe obraz. Numai una. Si aceea numai din cauza umilintei la care tocmai a fost supusa. Il observa jos pe Edward mergand catre caleasca, pregatindu-se sa plece pentru totdeuna, asa ca, nervoasa, se apleca peste balustrada si striga spre el.

-         Sa stii ca asta nu se termina aici Edward Masen de Cullen! Nimeni, niciodata nu umileste un Swan... dar nu mai apuca sa spuna nimic, caci mainile ai alunecara de pe balustrada, si cazu in gol, impactul cu solul facand-o sa-si piarda cunostinta.

                                         ~~~~~~~~~~~*~~~~~~~~~~~~

Undeva la granita dinte lumi , atat Bella, cat si Issabella care hoinareau prin infinit, se intalnira. Se privira pentru o clipa, apoi incepura a tipa la unison. Asemanarea dintre ele era naucitoare.

-         Tu...? intrebara iarasi la unison.

-         Esti eu! Spusera din nou.

-         Waw ! In ce dimensiune paralele am ajuns? Intreba Bella uitandu-se ciudat la Issabella, observandu-i imbracamintea de epoca.

-         Nu am idee despre ce vorbesti..., ii raspunse Issabella. Insa tu semeni foarte bine cu mine. Spune-mi, din ce familie te tragi?

-         Swan, spuse scurt Bella.

-         Oh,  suntem rude! Declara  Issabella deloc impresionata, desi look-ul Bellei o cam ingrozea.

-         Aha, cum zici tu. Dar ce e locul asta? Am crezut ca am murit!

-         Si eu la fel. Am crezut ca aceasta este Lumea de Dincolo.

-         Dar tu cine esti ? intreba Bella.

-          Ah, eu sunt Issabella Marie Swan, fiica ducelui Charles Swan, spuse aceasta facand o plecaciune.

Bella se uita ciudat la ea.

-         Eu sunt Bella, spuse ea scurt, uitandu-se stanjenita oriunde altundeva.

-         Si acum? Ce se va intampla?

Dar nimeni nu mai avu nimic de spus, caci un abis negru le inghiti deodata pe amandoua.

Secolul XVIII

-         Domnisoara! Domnisoara, va rog sa dechideti ochii, spuse o voce de barbat.

-         Fa ceva doctore! Nu vezi ca nu se trezeste? Spuse o alta voce de barbat ciudat de cunoscuta.

Bella clipi de cateva ori, inainte ca ochii ei sa se obisnuiasca cu lumina. Primul lucru pe care il vazu, fu un barbat strain, iar apoi pe tatal ei, Charlie, insa arata ciudat de schimbat.

-         Tata? Intreba Bella incercand sa se ridice, insa doctorul o impinse la loc in pat.

-         Nu trebuie sa va fortati prea tare, spuse barbatul cu un puternic accent frantuzesc. Se va face bine peste putin timp, domnule Charles.

-         Charles? Intreba Bella confuza. De cand ii spunea lumea tatalui ei Charles? se gandi aceasta.

-         Nu-ti fa griji scumpete! Ai sa te faci bine! Ii spuse Charles Bellei.

Curand, cei doi barbati parasira camera, iar Bella putea vedea mai bine totul in jurul ei.

-         Unde Dumnezeule am ajuns?spuse ea cu voce tare, privind decorul unei camere straine, mobilate intr-un mod vechi.

Cateva ciocanituri se auzira la usa, iar dupa ce Bella raspunse, o femeie negreasa, cam de 40 de ani, imbracata ca o servitoare, se ivi in camera aceea.

-         Ma scuzati domnisoara, spuse ea umila. Am venit sa va aduc micul dejun, spuse ea.

-         Aaa... bine. Multumesc, spuse Bella uitandu-se ciudat la mancarea ei.

Servitoarea o privi sceptica, pentru faptul ca-i multumi, si nu zbiera la ea ca deobicei, dar dadu doar din cap si iesi afara.

Bella nu-si dadu seama cat de hamesita era, pana ce nu goli toata tava de mancare, care era de-a dreptul delicioasa.

Se plimba putin prin camera, observand ca avea pe ea o rochie ciudata si lunga pana in pamant. Deschise dulapul din camera ei si observa mai multe rochii care mai de care mai inzorzonate. Semanau foarte bine cu rochia de pe Issabella, se gandi Bella , si atunci isi dadu seama ca e posibil sa fi ajuns in locul ei.”Dar oare ea a ajuns in locul meu?” Se intreba ea luand una din rochii si proband-o sa vada cum ii statea.

 Se apropie de geamul ce dadea spre terasa si iesi afara, admirand peisajul. O frumoasa gradina cu trandafiri se intindea de-a lungul pajistii verzi, iar la capatul ei, incepea padurea de un vedre luxuriant.

I s-a mai acordat o sansa la viata, isi spunse ea, zambind. Si va face totul pentru a se bucura din plin.

La pranz, servitoarea revenise in camera ei, luandu-i tava goala, si intreband-o daca doreste sa ia pranzul.

-         Ar fi minunat! Recunoscu Bella. Insa as putea iesi in gradina? E o zi foarte senina si as vrea sa profit din plin de ea.

-         Afara? Intreba servitoarea mirata.

-         Da, spuse Bella.

-         Numaidecat domnisoara, spuse servitoarea si iesi.

Seara veni pe neasteptate, iar Bella fu surprinsa de cat de mult ii placea aici. Totul era linistit, fara scoala, fara teme, fara atata galagie...

-         M-as putea obisnui aici! Isi spuse ea cu voce tare zambind.

-         Domnisoara... spuse servitoarea. Domnul Charles mi-a spus sa va anunt ca imediat trebuie sa apara logodnicul dumneavoastra.

-         Am un logodnic? Sari Bella ca arsa.

-         Ma scuzati. Viitorul dumneavoastra sot, spuse servitoarea umila. Sa va ajut cu pregatirile?

-         Nu, nu. Ma descurc. Doar sa stai pe aproape, caci nu vreau sa cobor singura jos, spuse Bella cu frica.

Lucrurile se complicau, iar Bella o stia prea bine. Dar, pana la urma se putea si mai rau. Se putea trezi deja maritata.

Se pregati repede, luandu-si o rochie din acel dulap, simtindu-se in ea ca o printesa. Se duse in fata oglinzii gigantice, si isi perie parul, strangandu-l si dandu-l intr-o parte, lasandu-l sa-i cada pe piept. Se dadu cu putin ruj, si hotara ca era vremea sa coboare.

Iesi in camera ei, intalnindu-se cu servitoarea, care o privea speriata.

-         Ce? Arat chiar atat de ingrozitor? Rase Bella cu sarcasm.

-         Domnisoara.... parul dumneavoastra!

-         Ce e cu el?

-         E desprins! Nu se poate sa va aratati asa! Spuse servotoarea.

-         Nu are importanta. Doar... du-ma jos, spuse Bella inca emotioanata.

“ Oare cum o arata ? “ se intreba pana ajunse la scari.

 De acolo de sus, privind peste invitati, il vazu. Era chiar... chiar Edward. Iubitul Tanyei, tipul care o umilise la scoala, statea chiar acolo, cu ochii in pamant, in timp ce Charles vorbea cu un alt barbat, destul de aprins.

-         Ah, uite cine a veni! Dulceata, intra. Noi tocmai discutam despre tine, spuse Charles zambind.

Desi Bella ramase stana de piatra la vederea lui Edward, reusi cumva sa inceapa sa se miste pentru a cobora scarile.

-         El e logodnicul meu? O intreba in soapta pe servitoare.

-         Desigur domnisoara.

-         Edward il cheama nu? Intreba Bella doar pentru a se asigura.

-         Da, raspunse servitoarea desi o privea ciudat.

 Imediat ajunsera jos, iar Bella se aseza pe canapeauna unde era si Edward, dar lasand foarte mare distanta intre ei.

-         Issabella, Edward are ceva sa-ti spuna, zise Charles.

Edward se ridica in picioare, facand o plecaciune in fata ei, apoi se puse intr-un genunchi.

-         Issabella Marie Swan, ai dori... mi-ai face placerea de a te casatori cu mine, intreba el stand putin incruntat , si privindu-i mana Bellei care acum se odihnea in mana lui.

Bella se uita la Charles si la tatal lui Edward ( presupuse ea ) cum zambeau, apoi isi cobora privirea spre Edward.

-         Imi pare rau dar... nu sunt gata sa ma marit, spuse Bella cu grija, ridicandu-se in picioare. Observa cum fata lui Edward se mai detensiona , iar zambetele celor doi barbati devenira ingrijoratoare.

-         Issabella... incepu Charles.

-         Imi pare rau ...tata, rosti ea cu grija, dar nu sunt pregatita sa ma marit, imi pare rau! Chiar imi pare rau! Spuse ea si o lua la fuga, iesind afara.

Cei trei barbati se uitara unii la altii, iar apoi Edward se ridica si o urma pe Bella.

 

-         Nu te inteleg, rasuna vocea lui Edward in noapte. Mai inainte vroiai cu tot dinadinsul sa te mariti cu mine, iar acum... ma refuzi? Sa stii ca daca e din cauza accidentului, imi pare rau. Nu a fost vina mea, se apara el.

Bella se intoarse cu fata spre el.

-         De ce ma intrebi toate astea? Dupa cate am vazut, ti-a parut bine ca am refuzat.

-         Da, dar... ma gandeam ca poate e din cauza ...

-         Nu! Nu e vina nimanui. Numai a mea. M-am... razgandit. Nu sunt pregatita sa ma marit. Deci, nu ai decat sa te intorci la iubita ta frumoasa, spuse Bella fara sa gandeasca, imaginandusi-o pe Tanya.

-         Iubita? Intreba Edward confuz. Eu nu am nicio iubita.

-         Mda... atunci ar fi cazul sa-ti faci una. De preferat una blonda, frumoasa cu creierul cat o nuca.  V-ati potrivi, spuse Bella tafnoasa.

-         Poftim? Nu cred ca am inteles, spuse Edward contrariat.

-         Doar ...pleaca, ok? Nu vreau sa ma marit cu tine . Nici acum, nici altadata, spuse ea intorcandu-se spre intrare, insa Edward o prinse de mana.

-         Ce e cu tine? Intreba el curios. Te porti ciudat.

-         Dar ce? Dintr-o data crezi ca stii totul despre mine?spuse Bella obosita. Simtea ameteala, dar incerca sa o ignore. Ochii doreau cu ardoare sa se inchida, si se intoarse brosc. Atunci auzi vocea lui Edward cum o striga de undeva din departare, dar ea deja cadea in intuneric.