Stephany`s blog: 2013

luni, 28 octombrie 2013

DE VANZARE

Am de vanzare:
De Stephenie Meyer:
Amurg - 15
Luna Noua-15
Zori de zi-30
Noua si scurta viata a lui Bree Tanner-18
----------- Editii de librarie, cu supracoperti

De L.J.Smith
Jurnalele Vampirilor- Vanatorii: Fantoma- 20

De Simone Elkeles
Chimie perfecta 2: Legile Atractiei-30 -necitita

De Chloe Neill
Elita intunecata 2 : Hex sau puterea farmecelor -20 -necitita

* In pret nu sunt incluse taxele postale
**Cartile sunt in stare perfecta, nedeteriorate in vreun fel.
***Toate au coperti cartonate

Ma puteti contacta la alyna712@yahoo.com

vineri, 8 februarie 2013

Capitolul 8. David + Anunt de mutare

Dupa secole.... capitolul 8!!!!
Am avut ceva probleme cu blogul, pe care nici nu am reusit sa le rezolv, insa am scris capitolul 8, si.... mi-am facut si un alt blog, unde m-am mutata. Desi nu mi-am luat toate bagajele cu mine, am zis ca trebuie sa fac ceva daca acest blog nu va mai functiona cum trebuie. Asa ca de acum inainte voi posta si aici , dar si pe celalalt blog al meu. Fiindca daca nu va simtiti siguri pe acest blog, pentru ca va apare nu stiu ce averizare, puteti sa intrati pe celalalt. ok, deci pe celalalt blog il gasiti AICI si va astept si acolo sa va inscrieti.

Si NU ABANDONEZ BLOGUL !!!! :D

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Dupa o secunda, usa se auzi deschizandu-se, iar Stark intra pe ea, cu o figura trista. Nu-si ridica privirea decat atunci cand vru sa se aseze pe canapea. Socul era intiparit pe toata fata lui, in timp ce o privea pe Mary.

- Tu... nu esti vampir! Spuse el mai mult ca pe o constatare.

^~^~^~^^^^~~^~^~^~^^~^~^~^^^^~^~^^~~~^~^^^~~^^~^^~^~

- Mda, mi-am cam dat si eu seama, spuse Mary pe un ton indiferent. Totusi, as fi crezut ca tu chiar aveai sa ma transformi . Mi-ar fi placut sa vad cum e viata de vampir, spuse ea zambind in visatoare.

- Dar asta nu trebuia sa se intample! Spuse Stark frustrat. Trebuia sa te transformi.

- Oh, pai atunci ce n-a mers bine? Intreaba Mary.

- Nu stiu, spuse el indreptandu-se spre usa.

- Stai! Unde pleci? Intreba Mary dar Stark deja plecase.

Se lasa inapoi pe canapea, oftand si meditand.

Cateva minute trecura, iar Mary statea acum lungita pe canapea, uitandu-se si schimband canalele de la televizor, plictisita, cand usa se deschise.

- Ai de gand sa-mi spui unde ai plecat? Intreba Mary inainte de a se uita spre usa, insa atunci cand o facu, ofta zgomotos:

- Nu din nou! Spuse ea si se indrepta spre cei doi vampiri care o asteptau la usa.

De aceasta data fu dusa in alta incapere, ceva mai mica, in care nu se aflau alti vampiri decat Stark si regele.

“ Pe bune? Chiar trebuie sa-i dea raportul in absolut orice situarie?” se intreba Mary ironica.

- Oh, vad ca ai ajuns, spuse regele zambind fals.

- Mda, raspunde Mary, pastrand acelasi sarcasm in voce.

- Stark mi-a spus de mica problema pe care ai intampinat-o, deci va trebui sa aflam cauza. Spune-mi, scumpo, cum te simti?

- De fapt mie putin greata, raspunse Mary sarcastica zambind fals.

- Incantator, raspunse regele, iar Mary observa ca Stark zambise subtil.Dar trebuie sa stim ce te face asa de speciala de nu poti fi transformata, continua aceasta.

- Ei bine poate tatal meu are ceva de-a face cu asta! spuse Mary mai mult pentru ea, uitand ca vampirii au auzul atata de fin.

- Si de ce crezi asta? intreba regele.

Mary se trezi privita de cei doi cu multa curiozitate, de parca ea ar detine informatii vitale.

- Pai... nu stiu. E ceva ciudat in legatura cu el, iar cei din oras spun ca nu e tocmai sanatos mintal. In timp ce regele incepu sa rada batjocoritor, Mary continua: In plus conduce o biserica numita... “ Salvatorii umanitatii” sau ceva de genul.

Cand Mary spuse aceasta, regele isi inghiti rasul, privind-o cu groaza.

-Numele? Spuse el pe un ton rece.

- Ce? Intreba Mary confuza.

- Spune-mi odata numele lui! Se rasti regele.

- Bill Johnson, spuse Mary deranjata de tonul pe care ii fusese vorbit.

Regele si Stark se privira pentru cateva momente, in timp ce Mary se simtea confuza.

- E ea, spuse regele. Stii ce ai de facut.

- Dar, ea nu stie, raspunse Stark.

- Imi pui cumva la indoiala judecata? Intreba regele.

- Nu, raspunse Stark lasandu-si capul in jos, in semn de supunere.

- Bine. Acum pleaca, spuse regele.

Stark se intoarse, tragand-o de o mana pe Mary sa il urmeze.

- Ce se intampla acum? Intreaba aceasta ingrijorata, in timp ce Stark continua sa o traga dupa el.

- Trebuie sa te inchid, raspunse el trist.

- De ce ? Ca nu m-am transformat? Si ce legatura are tatal meu cu toate astea?

Vazand ca Stark nu ii ia in seama nicio intrebare, incerca sa se impotriveasca.

- Ai sa-mi raspunzi? Intreba ea nervoasa.

Stark se opri, insa nu-i dadu drumul la mana.Se intoarse cu fata spre ea si vorbi:

- Tatal tau e vanator de vampiri. Face parte din clanul vanatorilor ce ne vaneaza de secole. Tu esti fiica lui, deci esti descendenta directa a conducatorului clanului. Ceea ce inseamna ca si tu esti un vanator de vampiri.

- Stai, ce? Eu nu sunt...Eu nici macar nu stiam de existenta voasta pana sa te intalnesc! Se apara Mary.

- Stiu, dar asta nu e un motiv destul de bun, raspunse Stark.

- Ce? Asta e o prostie ! se rascula Mary dar se lasa trasa de Stark.

- Nu te contrazic, raspunse el.

Dupa indelungi conversatii, Stark reusi sa o duca pe Mary intr-o incapere mica cu un pat. “ Parca e o inchisoare, se gandi Mary. Oh, stai... chiar asta e ! “

Dupa ce Stark o impinse inautru, Mary constientiza cat de grava era situatia.

- Stai! Striga ea , vazand ca Stark avea de gand sa o lase acolo.

- Ce ? intreba acesta, iar pe chip i se putea citi clar tristetea.

- Nu ma poti lasa aici ! Adica ce am facut eu ? Te rog Stark! Se planse Mary.

- Nu pot face nimic. Am mainile legate, se scuza el.

- Te rog, spuse Mary mai incet, implorator.

Se putea observa batalia ce se dadea in interiorul lui si cata tristete ii provoca.

- Uite. Trebuie sa ramai aici, pentru ca eu voi pleca. Si nu vei fi in siguranta in alta parte.

- Unde pleci?

Stark parea ca nu stia cum sa evite sa raspunda, insa Mary nu se lasa batuta.

- Spune-mi!

- Trebuie sa plec dupa tatal tau, raspunse Stark.

- Dar de ce ?

- Mary! Toti vampirii din comunitatea noastra doresc sa-l prinda, iar acum ca te avem pe tine, regele e de parere ca suntem in avantaj. Astfel il vom putea prinde.

- Nu inteleg totusi ce lagatura ai tu cu toata situatia.

- E simplu. Eu te-am gasit pe tine, si te-am capturat, asa ca toti cred ca o voi putea face din nou, capturandu-l pe tatal tau. Iar daca voi face asta, voi avea sanse sa te scot de aici in viata, spuse Stark plin de speranta.

- Dar el...tatal meu- spuse Mary inghitand in sec- va fi bine?

- Nu pot sa iti raspund, spuse Stark trist.

- Bine, aproape ca sopti Mary, desi stia prea bine ca nu era asa. Adica nu-l placea pe tatal ei, insa nici nu vroia sa moara mai ales din cauza ei. Dupa asta, nu va mai avea pe nimeni.

- Imi pare rau, spuse Stark iesind din camera si incuind usa groteasca.

****

Trecusera deja 2 saptamani, iar Mary nu avea nicio veste de la Stark. Era ingrijorata ca nu

se va mai intoarce, ca patise ceva, sau mai rau, ca isi va gasi sfarsitul acolo. In fiecare zi,

David un vampir ce parea de o varsta cu ea, venea si-i aducea de mancare. La inceput nu

Vorbea deloc cu Mary, privind-o chiar cu enervare. Insa aceasta continua sa-l intrebe de

Stark si de ce se mai intampla pe afara. De ce nu vine dupa ea, de ce inca sta inchisa, si

alte intrebari care pareau ca-l enervau pe vampir. Insa, intr-o zi, Davin intra in camera si o

gasi pe Mary stand pe jos, cu spatele rezemat de perete, varsand lacrimi. Ceva se

schimba in inima creaturii si se duse langa ea, ingenunchind in fata ei. O privi cu atentie

si isi ridica cu foarte mare grija o mana. O aproprie foarte lent de fata lui Mary, apoi ii

sterse bland lacrimile. Aceasta isi ridica privirea, crezand ca Stark se intoarse, insa cand il

vazu pe David, alte lacruimi cazura, udandu-i fata din nou.

Bietul vampir, nu mai stia ce semnifica lacrimile, privind-o cu interes, si totodata cu tristete. Din acea zi, cei doi incepura sa vorbeasca. David era foarte dragut cu Mary si ii placea sa-si petreaca ore intregi alaturi de ea , ascultandu-i peripetiile.

- Si era tipul asta Brad, care se tot dadea la mine, desi eu nu eram deloc interesata, spuse Mary incepand sa rada. Si apoi tipa asta Britney care cica era prietena lui, si se dadea ea mare ca Brad e al ei si sa nu ma proprii de el, si alte amenintari de genul, desi eu nici macar nu eram interesata de el. Si mai rau era ca tipul asta se tinea de mine mai rau ca scaiul. Eu incercam sa plec, el se tinea dupa mine, rase Mary.

- Si apoi? Intreba Davin curios.

Zambetul lui Mary ii pieri aproape imediat.

- Apoi am fugit de acasa si m-am intalnit cu Stark, care m-a adus aici, ii raspunse aceasta, evitandu-i privirea.

- Imi pare rau, nu am vrut sa aduc in discutie asta, regreta David.

- E in regula, raspunse Mary , desi nu era convinsa. Desi mi-ar fi placut sa stiu ce e cu el. Sunt ingrijorata. Caci pana la urma din vina mea e el in situatia asta.

- Pai..., incepu Davin , insa se opri.

- Ce? Intreba Mary plina de speranta.

- Nu, nimic. Lasa-o balta.

- Nu ! Spune-mi ! Te rog! Se milogi Mary cu lacrimi in ochi. Ma omoara pe dinauntru sa nu stiu ce se intampla.

- Nu ar trebui sa-ti spun....

- Te rog David! Tu esti singurul care ma poate ajuta.

- Bina, spuse el oftand. Daca regele afla ca ti-am spus, sunt mort. De-a binelea! Ok, deci Stark a plecat dupa tatal tau, la cererea regelui, crezand ca-l poate santaja avandu-te pe tine. Insa se pare ca lui Bil nu prea i-a placut sa fie santajat, asa ca l-a luat ostatic pe Stark, pana cand i te vom da inapoi, spuse el.

- Ce ? Stark a fost prins? Nu se poate! Nu! Nu! Nu! Doamne, e numai vina mea. Trebuie sa-l scoateti de acolo, se planse Mary.

- Nu putem! Ii spuse David.

- De ce?

- Pentru ca nimeni nu e prost. E clar ca ne va captura si pe noi, si eventual ne va omori. Nu ne putem risca vietile pentru ceva fara rost.

- Ce? Stark e acolo! Si voi nu va puteti risca? Aproape ca tipa Mary, ridicandu-se in picioare nervoasa.David era langa ea acum.

- Mary, asculta-ma! Incerca el sa o linisteasca.

- Nu! Cum adica o cauza pierduta? Trebuie sa fie salvat! Se rasti Mary, acum plangand.

- Stiu, dar chiar nu putem face nimic. Nu putem intra in acea biserica. Si cu atat mai putin sa iesim pe lumina!ii explica acesta.

- Ardeti in soare? Intreba Mary curioasa.

David rase, insa ii raspunse:

- Mai degraba devenim foarte vulnerabil si slabiti. Dar vad ca stii si tu ceva mituri, zambi aceasta.

- Bine. Deci nu puteti intra in biserica si nu puteti iesi in timpul zilei. Deci va trebui decat sa gasiti pe cineva care ca o faca pe timpul noptii, spuse simplu Mary.

- Mda. Si unde ca gasim pe cineva care e dispus sa-si sacrifice viata? Intreba el ironic. Unde sa mai pun si faptul ca noaptea, biserica e mai pazita decat orice altceva.

- Eu! Spuse Mary deodata. Eu pot sa o fac! Sa intru si sa-l iau pe Stark si sa ies ziua! Spuse Mary fericita.

- Nu poti!

- Ba da! Ar fi perfect! Voi intra, voi spune ca sunt fiica tatalui meu, si il voi scoate pe Stark pe furis, apoi il voi aduce inapoi!

- Nu nu poti! Spuse de data aceasta mai tare David.

- Ce? De ce nu? Intreba ea confuza.

- Nu ai voie sa parasesti camera pana la intoarcerea lui Stark. Astea sunt regulile.

Mary il privi socata, prelingandu-se la loc pe zid, pana ce atinse podea. Toate astea chiar se intamplau. Ea era singura salvare a lui Stark, insa nu il putea salva.

luni, 4 februarie 2013

Vreau doar sa stiu !

Buna tuturor! Deci intru direct in subiect, caci nu are rost sa o mai lungesc. la mine, de fiecare data cand intru pe blog, mi se blocheaza si imi apare o pagina cu nu stiu ce avertizare din partea google chrome. Si nu pot intra pe blog decat " pe propriul risc" acesta a fost si motivul pentru care nu am mai postat , si pentru care imi pare foarte rau. Acum, as vrea sa-mi spuneti daca voi puteti accesa pagina aceasta, lasandu-mi un comm, ceva. Adica, bineinteles, ca daca vedeti postarea asta, inseamna ca merge.
Bine, nu stiu ce sa mai spun dar am nevoie foarte mare sa ma anuntati daca ati putut accesa pagina.
Dealtfel cred ca ma mut pe alt blog. Dar voi face un alt post cu asta. Acum va rog doar un semn sa-mi dati ca ati putut intra .
Viitorul blogului depinde de voi :(

marți, 8 ianuarie 2013

Capitolul 7. Regele vampirilor

Cu scuzele de rigoare pentru faptul ca am postat asa de tarziu, si e un capitol atat de mic ... va las sa cititi :(
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Somnul o lua radid pe Mary, nefiind capabila sa reziste lumii viselor.

Se afla intr-un castel facut din piatra , fiind foarte vechi. Mary statea in genunchi pe podea, frecand de zor o pata ce parea ca nu vroia sa se stearga. Obosia, isi sterse transpiratia de pe frunte cu dosul mainii drepte, in care se afla o cârpă.

- Ce crezi ca faci! Striga o voce.Esti aici sa muncesti, nu sa stai degeaba, rasuna vocea.

- Dar, muncesc , doar ca nu mai pot! se planse Mary.

- Atunci daca nu mai poti, inseamna ca nu ne mai esti de nici un folos, rasuna vocea.

Mary privi in sus, incercand sa vada persoana cu care vorbea. La etajul superior, un barbat trecut pe varsta mijlocie, imbracat intr-o pelerina rosie, o privea. Mary se infiora cand ii vazu privirea insangerata, dar se sperie si mai si, cand isi dadu seama ca acel om era chiar tatal ei.

- Si stii ce facem cu oamenii inutili! Spuse barbatul aratandu-si coltii de vampir, aratand fioros.

- Nu! Striga Mary ridicandu-se din pat.Privi camera, amintindu-si unde era. Nu parea ca cineva sa fi intrat inuntru, asa ca se linisti. Isi apasa mana pe piept, incercand sa isi potoleasca bataile inimii, si sa se calmeze.

Isi arunca picioarele peste marginea patului, privind covorul de la marginea patului. O bubuitura se auzi iar Mary isi indrepta imediat privirea spre usa. Aceasta se deschise cu o smuncitura, iar Mary sari din pat, indepartandu-se cativa pasi, cand doi tipi intrara in camera. Aveau cu totii fete furioasa, ceea ce o ingrozi pe Mary. Nici nu apuca sa stige, cand cei doi ajunsera langa ea, si o apucara de ambele maini, tarand-o afara din camera. Incepura sa o traga dupa ei pe holuri, in timp ce fata se zbatea fara a le ingreuna catusi de putin munca celor doi.

In sfarsit, ajunsera in fata unor usi duble ce pareau foarte masive. Unul din cei doi vampiri care o tineau, a ciocanit la usa de doua ori, apoi s-a dat un pas in spate, reluandu-si pozitia. Usile s-au deschis provocand un scartait infiorator, lasand la iveala inca doi vampiri care le deschisera. Camera era imensa, si intr-un fel parea rece. Era facut din piatra si nu avea prea multe obiecte decorative. Mary, observa ca pe un perete era un desen ce reprezenta o scena dintr-o lupta, iar pe ceilalti pereti, cateva arme stateau atarnate. Mai mult sabii si cutite si chiar sulite.

In fata, se ridica un tron ce parea foarte masiv, facut din metal, fiind asezat pe o platforma din piatra, in timp ce peretele din spate era acoperit cu un fel de cortina de culoare rubinie, din tavan pana in podea. Avand in vedere ca se afla sub pamant, camera nu avea ferestre, totul fiind luminat de cateva becuri si multe lumanari rosii. Totul arata infiorator. Cei doi vampiri inca o mai tineau de maini, ducand-o pana in fata platformei. Privi in sus, si observa ca mai era un etaj cu vedere spre locul in care se afla. Acolo, zeci de vampiri o priveau fix, urmarindu-i orice miscare.

Dintr-o data, vampirii au inceput sa se miste, zumzaind in spatele ei, apoi incetara brusc. Mary se intreba ce se petrece cand, din spatele cortinei aparu un vampir de vreo 20 de ani blond, fiind imbracat intr-un costum ce parea ca nu se putea potrivi in epoca aceasta. Se aseza pe tron, privind-o pe Mary intrebator. Aceasta se intreba unde o fi Stark exact in momentul in care, de dupa aceeasi cortina iesira inca doi vampiri ce il duceau pe Stark. Acesta din urma fiind legat de maini la spate, si carat de celilalti doi vampiri.

Groaza o strabatu pe fata cand vazu in ce hal arata Stark. Tipul blond de pe tron incepu sa vorbeasca.

- Micutii mei vampirasi, spuse el zambind. Dupa cum vedeti, avem un om printre noi, adus, de unul dintre fratii nostri.

Mii de sunete de dezaprobare au invadat sala.

- Da, da, cu totii stim ca nu avem voie sa aducem un om in ascunzatoarea noastra , si stim ca exista si o pedeapsa pentru asta.

Mai multe urale, de data aceasta aprobatoare se auzira.

- Tradatorul, aici de fata -arata spre Stark- si-a recunoscut deja vina. Deci, e timpul sa stabilim pedeapsa. Asadar, pentru dezvaluirea casei noastre si mai ales a speciei noastre, unui muritor, legea spune ca ar trebui sa te alungam din Cladirea Vampirilor .

Alte urale incepura iar Mary era foarte speriata.

- Insa, mai ai o sansa pentru a te revansa, explica vampirul blond.

Mary si-a dat seama ca el trebuie sa fie Regele vampirilor, sau cam asa ceva.

- Avand in vedere ca ti-ai recunoscut vina si ai venit sa-mi raportezi personal greseala ta, iti mai acord o ultima sansa. Ceea ce tu trebuie sa faci pentru a-i multumi pe fratii tai,- spuse blondul zambind in directia lui Mary,- este sa o transformi pe muriotoare si sa ai grija de ea.

Stark incepu sa se zbata vrand sa se elibereze, iar, la semnul regelui, cei doi vampiri ii dadura drumul impingandu-l in fata, astfel ca Stark cazu in genunchi.

- Transformarea va avea loc aici si acum ! explica vampirul rege.

Alte urale umplura camera in timp ce Mary era socata. Cei doi vampiri care o tineau incepura sa o aduca tot mai in fata , astfel ca acum se afla in fata lui Stark. Acesta nu o privea. Isi tinea buzele stranse privind intr-o parte, strangandu-si pumnii.

- Doar asa iti vei rascumpara greseala, spuse regele.

Dintr-o data, toti vampirii incepura a striga la unison” Fa-o! Fa-o! “.

Stark se apleca spre Mary, sprijinindu-se de umarul ei cu o mana. O privi in ochi cu parere de rau mimand: “ Imi pare rau”.Isi sfasie cu coltii propriul brat, obligand-o apoi sa bea din sangele lui, apoi se apleca spre gatul ei, si-si infipse coltii, facand-o pe Mary sa tipe de durere. Galagia facea ca durerea sa persiste chiar si dupa ce Stark se retrase. Fata cazu la pamant pe jumatate constienta.

- Acum, ti-ai reparat greseala, frate. Ai grija de noua ta creatie, spuse regele si isi din camera.

Stark se apleca luand-o pe Mary in brate, si ducand-o in camera lui, asezand-o pe pat.

****

Trecusera deja 6 zile de cand Mary era incostienta si inca nu-si reveni. Stark incepea sa devina ingrijorat deoarece nu ar fi trebuit sa dureze asa de mult transformarea , si in plus, nu parea a se fi schimbat nici macar un pic.

Iesi din camera, deoarece trebuia sa vaneze. Pana atunci o supraveghease pe Mary, asa ca avea nevoie disperata de sange.

In urma lui, Mary incepu sa-si revina. Pleopele ei fluturara cu repeziciune incercand sa vada mai bine. Pieptul ei se umplu cu aer, iar ea se ridica in sezut. Privi prin jur, amintindu-si cele petrecute. Alerga pana la baie privindu-se in oglenda, incercand sa observe daca ceva era schimbat la ea. Insa nimic nu parea schimbat. Iesi din baie si se aseza pe canapea. Pe o masuta era asezat un obiect decorativ. Fata se intinse spre el, luandu-l in mana, consentrandu-se pe acel obiect, ce parea a fi din ceramica apoi stranse cu putere. Insa nimic nu se intampla. Nu se sparse, nu se deformase, nu se intampla nimic. Mary puse obiectul inapoi, oftand trista. Ar fi fost super daca ar fi putut deveni vampir, se gandi ea.

- Tu... nu esti vampir! Spuse el mai mult ca pe o constatare.

Chiar vreau, dar am un gol :(

Un gol imens in mintea mea si nu ma lasa sa scriu :( Am terminat abia ajumatate de capitol si cred ca am sa-l pun asa, fiindca chiar nu ma mai pot gandi la asta. E asa stresant cand nu-mi vin idei :( Urasc cand am astfel de goluri :(
Sorry kids :(( Va trebui sa va multumiti doar cu un capitol mai scurt de data asta .

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

Concursuri pe bloguri

Buna !
Am gasit un super concurs pe Booktown lover si sunt sigura ca va va placea la nebunie :)
Va puteti inscrie pana la 20 ianuarie 2013

marți, 1 ianuarie 2013

XVIII Vs XXI partea a patra

Si ultima ! Din pacate, sau din fericire :)

Vazand ca trebuie sa mai sarbatoresc inca odata fapul ca mai am inca doi " urmaritori" ( bine ati aveit , apropo :D ) aveti aici ultima parte :) Sper sa va placa, si in curand , voi scrie din nou la fic :)

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Trasura mergea in viteza , lasand in urma doar colbul ce se ridica in valuri. Bella privea pe fereastra trasurii, incercand sa distinga ceva prin acel praf. Drumul era foarte rau, cu gropi, pietre si toate cele, astfel ca Bella era zguduita in toate partile. Ce n-ar fi dat Bella sa fie in masina prietenei ei, mergand pe asfaltul drept, fara a-i fi frica ca s-ar putea rasturna si fara a avea pe constiinta bunastarea bietilor cai ce trageau trasura.

Dupa putin timp, in departare se putea zari palatul Cullenilor.

Imediat ce trasura opri, Bella nu mai astepta nici macar ca cineva sa o ajute sa coboare ci sari direct din trasura mergand repede spre usa. Intrand inauntru, ramase uimita de cat de mare putea fi locul acela. O scara imensa facea trecerea la etajul urmator, iar Bella nu se gandi prea mult inainte de a u urca. Rochia ei lunga si frumoasa era acum un adevarat calvar , caci trebuia sa o tina ridicara pentru a putea inainta . Cand in sfarsit ajunse la capatul scarilor, epuizata , doua holuri lungi se aflau in fata ei. Pe unde sa o ia? Isi spuse ca va lasa soarta sa decida, asa ca o lua la stanga. Traversa holul privind spre usile ce se aflau pe de o parte si de alta a acestuia. Acum unde ? Nu putea sa intre in fiecare camera pentru a verifica daca Edward era acolo. Se mai plimba ea un pic pe acolo, pana cand intalni o servitoare.

- Spune-mi tse rog, unde este camera lui Edward ? o intreba Bella incercand sa nu para prea disperata.

- Trebuie mai intai sa stiu cine sunteti, deoarece , nu am fost anuntata ca vom avea vizitatori, si ... nu pot sa va spun prea multe , spuse servitoarea pe un ton bland.Si nu pot lasa pe oricine sa intre.

- Sunt ... un fel de... logodnica, cred, se eschiva Bella.

- Sunteti domnisoara Issabella Swan ? intreaba servitoarea cu frica in ochi.

- Cam da.

Oh, ma scuzati va rog, nu am stiut. Va rog sa nu ma spuneti stapanului, spuse servitoarea disperata.

- Nu spun nimanui, daca imi spui unde este camera lui Edward, spuse Bella zambindu-i cu subinteles .

Bella statea acum in fata usii lui Edward . Se apleca putin lipindu-si capul de usa, incercand sa auda ceva.

“ Ce naiba sa aud ? Cum vorbeste la telefon? Sau cum face dus ?” se mustra Bella departandu-se un pas.

Se gandi o secunda. Nu stia daca sa intre pur si simplu sau sa bata la usa.

“ Cred ca voi merge pe a doua varianta “ se gandi ea. Totusi nu vroia sa-l surprinda intr-o ipostaza neplacuta. Asa ca isi facu curaj si isi ridica mana ca ciocane cand....

O melodie lina cantata la un pian umplu holul. Capul Bellei se intoarse spre sursa sunetului, luand-o intr-acolo cu pasi lini. Melodia era superba si Bella se intreba cine putea fi cantaretul. Ajunse in fata unor usi duble , si deschise una dintre ele, pianul auzindu-se mai tare acum. Ramase in prag uitandu-se cum degetele lui Edward valsau peste clapele pianului scotand acele minunate sunete. Ar fi putut sa sa indoiasca ca de el era vorba ? Bella isi dadu ochii peste cap, desi recunostea ca Edward chiar canta bine . Dupa cateva secunde , Bella isi lasa capul sa se sprijine de tocul usii si inchise usor ochii , tinandu-si totodata mainile in san. Insa, deodata, muzica se opri, iar Bella isi deschise ochii uitandu-se mirata la Edward care nu se uita la ea, ci inca isi privea mainile. Pentru o secunda, Bella crezu ca nu o observase, insa Edward incepu a vorbi.

- Ce faci aici ? intreba el dar nu-si ridica privirea.

- De unde ai stiut ca sunt aici ? il intreba Bella contrariata.

- Ei bine nu esti tocmai cea mai silentioasa persoana pe care o cunosc, raspunse Edward privind-o.

-Oh! replica Bella nestiind ce altceva sa mai spuna.

- Deci ? intreba Edward.

- Ce ? intreba Bella bulversata.

- Ce faci aici? Intreba din nou Edward.

- Oh, asta! Spuse Bella – “Ce replica inteligenta” se gandi ea.- Pai vroiam sa vorbim.

- Ascult, spuse el asezandu-se mai bine intorcandu-se acum cu tot corpul spre Bella.

- Faza e ca...tatal meu ma cam obliga sa ma casatoresc cu tine, asa ca m-am gandit, ca.... ei bine, nu are cum sa ne refuze pe amandoi, nu? Adica tu esti ditamai printul. Poti sa spui nu. Nu ?

Edward nu raspunse, ci doar se uita la ea cu o spranceana ridicata.

- Ei bine? Intreba Bella nerabdatoare.

- Chiar nu pot intelege ... raspunse Edward de parca nici nu-i auzise intrebarea.

- Ce?

- Tu. Esti... –dar isi lasa propozitia in aer, dand din cap zambind, intorcandu-se la pian, pregatindu-se sa-si reia cantecul.

Bella se enerva atunci si, din 2 pasi ajunse langa el si-i prinse mainile inainte ca Edward sa atinga vreo clapa.

- Ai sa ma ajuti. Nu ? intreba aceasta uitandu-se furioasa la el.

Insa Edward doar o privea in ochi, zambind cald. Expresia lui, o intimida pe Bella si-i dadu drumul mainilor lui.

- Daca imi vei spune ce se petrece , poate, ii raspunse Edward zambind viclean acum.

- Nu stiu despre ce vorbesti.

- O, ba eu cred ca stii foarte bine, replica Edward.

- Nu pot! Spuse Bella dandu-si ochii peste cap, enervata. Si nu e nimic de spus, oricum.

- Si daca eu nu te cred ? intreba Edward.

- Of! Pufni Bella nervoasa, intorcandu-se pe calcaie si indreptandu-se spre usa, dorind sa plece.

Insa Edward i-o lua inainte, si ajunse la usa inaintea ei, postandu-se in fata Bellei nelasand-o sa iasa.

Bella se uita la el uimita , dandu-se un pas in spate.

- Date ! porunci ea. Lasa-ma sa plec !

- Nu pana nu imi spui, raspunse Edward serios acum.

Insa Bella nu stia daca sa-i spuna sau nu. Se dusa langa pian si se aseza pe scaunul acestuia, pe care numai acum o clipa statea Edward. Isi lasa privirea spre clape, insa nu indrazni. Nu cantase niciodata la pian. Nici macar nu mai vazuse vreodata unul in realitate.

- E o poveste lunga. Esti sigur ca vrei sa o auzi? Intreba Bella.

- Absolut, raspunse Edward.

- Si nu ma vei considera o ciudata nebuna de legat? Intreba precauta Bella.

Edward doar zambi si se apropie de ea, sprijinindu-se cu spatele de marginea pianului, putand astfel sa o priveasca din fata.

- Bine, incep...- spuse Bella frangandu-si degetele, un tic nervos de-al ei. Isi stranse picioarele sub ea, observand ca rochia larga era chiar confortabila. Isi lasa privirea in jos si incepu sa-i povesteasca.

- Bine, stiu ca pare nebunesc , dar eu nu sunt Issabella. Adica sunt ea, dar nu sunt ea.

Edward parea incurcat.

- Ok. Deci eu nu sunt Issabella dar ma aflu in corpul ei, desi s-ar putea sa fim oarecum rude , deoarece avem acelasi nume de familie, iar numele noastre sunt oarecum asemanatoare, fiindca eu sunt Bella, nu Issabella. Bella se opri o clipa din vorbit pentru a respira si pentru a-l privi pe Edward ce parea incurcat.- Bine, poate parea nebunesc, insa eu nu sunt din secolul asta, ci din viitor , la peste 3 secole departare, adica din anul 2012. si chestia este ca am avut un fel de accident si undeva la granita dintre lumi m-am intalnit cu Issabella dar nu am vorbit prea mult, caci am cazut intr-un fel de gaura neagra care m-a inghitit complet, si tot ce-mi mai amintesc de atunci este ca m-am trezit in secolul acesta unde nu este nici lumina electrica si nici apa curenta si in mod ciudat tu semeni cu cineva din viata mea anterioara care m-a ranit si de aceea m-am comportat asa cu tine, desi stiam ca nu era vina ta , si apoi am aflat de nunta si....

Bella fu oprita din vorbit, aceasta ridicandu-si putin ochii pentru a-i intalni pe ai lui Edward , in timp ce acesta statea foarte aproape de ea.

- Deci ce-mi spui tu mie este ca tu vii din viitor? Si ca esti in corpul Issabellei dar nu esti ea? Si ca eu seman cu cineva care te-a ranit in secolul tau, si de aceea te-ai purtat atat de ciudat? Intreba Edward indoielnic.

- Jur! Deci stiu ca suna nebunesc si...Bella nu mai putu continua caci buzele lui Edward se aflau acum peste ale ei, invaluindu-se intr-un sarut pasional. Dupa ce-si reveni din soc, Bella isi inchise la randul ei ochii, profitand de fiecare moment pe care il asteptase de atata timp.

Imediat ce sarutul se inchie, cei doi se priveau in ochi, sprijinindu-si fruntile una de cealalta.

- Ma crezi? Intreba Bella uimita.

- Cum as putea sa nu o fac. Chiar daca suna nebunesc , si... chiar suna,- spuse el razand- Insa printre toate acestea, chiar are sens. Un pic, spuse el zambind si dandu-i un pupic pe nas.

- Si cum ramane cu Issabella? Cu ea trebuia sa te casatoresti, ii spuse Bella.

- Pai... sa zicem ca EA vroia sa se casatoreasca cu mine, iar eu nu vroiam. Si tatal meu ma obliga , iar dupa ce a avut acel accident, ma simteam prost , deoarece din cauza mea cazuse de la balcon. Insa, cand si-a revenit, adica... ti-ai revenit, mi-am dat seama ca ceva era schimbat. Nu am iubit-o niciodata pe Issabella, insa tu... cand tu ai aparut in peisaj, nu mai vroiam sa renunt la casatorie, fiindca ma indragostise de tine.

Bella il privea uimita, iar faptul ca si-a marturisit sentimentele fata de ea, o punea intr-o alta situatie.

- Edward eu...., ezita Bella.

- E in regula, spuse el dezamagit. Adica, vreau sa spun ca nu trebuie sa ma iubesti, mai ales ca seman cu acel cineva care te-a ranit, insa iti spun ca eu nu o voi face niciodata, Bella. Nu te voi rani niciodata. Si daca nu vrei sa te mariti cu mine, voi intelege, spuse el, ridicandu-se in picioare , cu capul plecat, indreptandu-se spre usa.

Sfarsit !

Sau poate nu....

Doar nu credeati ca se va sfarsi asa :)

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Bella isi reveni brusc din socul in care se afla si se ridica de pe scaunul acela, alergand dupa Edward, aproape cazand cand se impiedica.

- Stai! Striga ea, sarindu-i in spate, luandu-l prin surprindere pe Edward , care aproape se dezechilibra, dar se prinse la timp de cadrul usii.

- Imi placi! Spuse Bella cu zambetul pe buze. Nu-ti pot garanta ca te voi iubi, dar voi incerca, ii sopti Bella aproape de fata lui.

- E de ajuns pentru mine, spuse Edward zambind si intorcandu-se astfel incat o lua in brate pe Bella si continua sa o sarute.

Si astfel, cei doi ramasera impreuna pana la danci batraneti, inconjurati de multi nepotei, inca iubindu-se ca la inceput, caci nunta avu loc pana la urma, Bella dandu-si acordul deplin.